Fără scăpare (mâine, la făr-un sfert)

La făr-un sfert, mâine, cu trenul, vine iarna,
mă duc la gară, de pe-acum, cu nişte flori,
vreau să fiu primul...niciodată n-am fost primul
atins cu alb din Alba celor muritori,
şi am rămas ultimul trist, întotdeauna,
ultimul trist păzit de câini flămânzi şi trişti,
să nu mă bată vreun sătul că fur omătul
dus la gunoi de mizerabili moralişti!

De data asta, eu sunt primul, nu-mi mai scapă,
o strâng în braţe şi în suflet şi în scris,
o iau pe toată, nu mai am nici o ruşine,
să dăm în bobi, să dăm în cărţi, să dăm în vis...
ş-apoi să-i fac o rugăminte nesfârşită
de lupi, de corbi şi de furtună şi de ger,
să-i jur că n-am să-i dau căldură niciodată,
şi-om da cu alb sub alb, pe alb, din leru-i ler!

Ce greu e timpul când aştept şi n-am răbdare...
mă uit la ceas, cred că sunt sigur, mai ascult,
mai am puţin, foarte puţin, sunt primul, gata,
dar mi se pare mult, din ce în ce mai mult...
şi parcă mult prea multă linişte s-aude
de dinspre Cea pe care vreau să n-o mai pierd...
ce sacadat şi sec m-anunţă şeful gării:
bă, vine vara, bă!... e mâine, făr-un sfert!