Două stele perpendiculare (de la cer la pământ şi înapoi)
Acolo sunt copaci până la cer,
sunt două stele perpendiculare
şi-un câine pururi, căruia îi cer
să-mi încolţească rana când mă doare!
Despre copaci pot spune că îmi dau
tot ce nu vor să dea la fiecare:
păsări şi lună până la pământ
şi două stele perpendiculare!
Mă uit la câine, mă priveşte blând,
nu vrea să muşte din durerea care
îmi clocoteşte sângele curgând
din două stele perpendiculare!
Stau sub copaci, am umbră pe cuvânt,
am şi lumină binefăcătoare
din ochii mamei, care, de atunci,
sunt două stele perpendiculare!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.