Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Festivalul Enescu va fi deschis de un gălăţean: Pianistul Radu Lupu – duminică, la Sala Palatului

Pianistul gălăţean Radu Lupu va deschide Festivalul Enescu într-un concert la Sala Palatului pe 1 septembrie, de la ora 19,30. El va cânta cu Staatskapelle Berlin, dirijată de Daniel Beremboim. În program: Rapsodia română nr. 2 în re major op. 11 de George Enescu, Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră în sol major op. 58 de Ludwig van Beethoven, Simfonia nr. 2 în mi bemol major op. 63 de Sir E. Elgar. Radu Lupu s-a născut pe 30 noiembrie 1945, la Galaţi, părinţii săi fiind Meyer Lupu şi Ana Gabor. La vârsta de 6 ani a început să studieze pianul cu Lia Busuioceanu, iar la vârsta de 12 ani a debutat cu un program complet de muzică compusă de el însuşi. A urmat liceul la Galaţi. După absolvirea Şcolii Populare de Artă din Braşov, şi-a continuat studiile la Bucureşti, cu Florica Musicescu şi Cella Delavrancea. La 17 ani, a primit o bursă de studiu la Conservatorul din Moscova. În 1966, în perioada studiilor din Rusia, a concertat la Moscova şi Leningrad şi a participat la Concursul de pian „Van Cliburn“ de la Fort Worth, Texas, unde a câştigat premiul I. În perioada studiilor, a câştiga încă două prestigioase premii I: la Festivalul Enescu,  în 1967, şi la Concursul Internaţional de Pian de la Leeds, în 1969. În noiembrie 1969, a debutat pe scena londoneză, înregistrând un mare succes. Cariera lui Radu Lupu a continuat mai bine de 40 de ani, alături de cele mai prestigioase orchestre şi cei mai mari dirijori ai lumii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.