E finita la tragedia (departe de cal, cu poetul Gelu Şipote, la mulţi ani!)

Am stat pe cal, cu inimă de piatră,
şi-am rătăcit departe, până când
era să mor în mijlocul căderii,
dar m-am izbit, cu bine, de pământ!...

Picioare frânte, răni adânci şi spaimă,
aşa, să-mi amintesc, din când în când,
că rătăcirea poate fi mortală
dacă sunt prost şi calul nu e blând!

Am stat pe cal şi l-am bătut mai tare
decât îl bate soarta lui de cal...
el alerga şi se gândea la mine:
fereşte, doamne, bietul animal!

Adun şi scad şi tac şi mi se pare
că nu-i nimic sub linie... şi plec
să caut calul şi să-l rog, în şoaptă:
domnule cal, mă ierţi că am fost bleg!?