Care duce unde nu am fost niciodată (nişte scrisori)

Stăm în centrul copilăriei, pe marginea drumului
care duce unde nu am fost niciodată...
(suntem şi mulţi, şi proşti, şi deştepţi, şi mărunţi,
şi băieţi pişicheri, şi fete fără pată)...
stăm şi (ne) căutăm noduri în papură,
şi toţi avem (în palme, pe glezne şi pe frunţi)
scrisori de dragoste şi de singurătate,
dar şi scrisori de acreditare în râpile umplute
cu secrete şi minunăţii nenumărate...
(şi acum mai aud cum privighetoarea îşi ascute
viersul de bătaia vântului
şi cântă de leagăn să doarmă în pace
şi să viseze la steauă frumos ţâncul pământului)!

Şi fiecare priveşte unde/de unde crede că cineva
(nu) vine şi să strice descântătura...
(unii se laudă că au găsit nod în papură,
unora nu le mai şed mâinile şi nu la mai stă gura,
alţii zbiară că-s buricul pământului,
altora li se suie la cap gărgăunii din iarbă)...
uite, moare un băiat, moare o fată...
uite, suntem departe, amintirile încep să fiarbă...
(şi, uite, stăm pe marginea drumului
cel care duce frumos unde nu am fost niciodată)!