Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Galaţiul va fi capitala comediei din 21 octombrie

În perioada 21-31 octombrie, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” vă invită la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie, ce va reuni la Galaţi 13 spectacole ale trupelor de teatru din Bucureşti (Naţional, Mic, Nottara şi Bulandra), Brăila, Piatra Neamţ, Braşov, Botoşani, Arad, Giurgiu, Bârlad şi Ruse (Bulgaria).
La conferinţa de presă de ieri, directorul teatrului, Cristian Gheorghe, a recunoscut că anul acesta biletele sunt ceva mai scumpe, preţul lor fiind cuprins între 18,9 lei şi 52,5 lei (maxim, la spectacolele Bucureştiului). Abonamentele, pentru toate cele 13 spectacole, costă 390 lei.
Pe lângă premiile tradiţionale, anul acesta vor fi acordate încă două: Premiul „Mihai Mihail”, în memoria unuia dintre cei trei fondatori ai festivalului (Mihai Mihail a iniţiat, alături de Valentin Silvestru şi Aurelia Cazacu, în 1976, Colocviul despre Arta  Comediei, la Galaţi) şi Premiul Publicului.
Festivalul va mai cuprinde, pe lângă reprezentaţiile de teatru, două work-shop-uri de actorie - susţinute de Vladimir Găitan şi Virginia Rogin, unul de regie - susţinut de Radu Dinulescu, discuţii deschise pe marginea spectacolelor, precum şi un recital al Ozanei Barabancea, la recepţia din ultima seară. Şi a mai recunoscut Cristian Gheorghe un lucru: faptul că, deşi câţiva sponsori s-au oferit să devină susţinători constanţi ai festivalului, încă nu s-au strâns cei 17.000 de lei necesari pentru premii, aşa că lista este încă deschisă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.