Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Veronica Păpuşă într-un „One woman show”: Eugen Făt regizează un studiu despre Dumnezeu

Noul proiect al regizorului Eugen Făt este un studiu care se va concretiza într-o dramatizare după o carte, al cărei titlu va fi dezvăluit cu puţin înainte de premieră. Va  fi un one woman show, cu Veronica Păpuşă: „Am pornit acest proiect de la ideea că vreau să aduc un omagiu lui Dumnezeu, fie că noi credem sau nu în El, El este în spatele fiecărui lucru. Nu e Dumnezeu băgat în ochi, acel Dumnezeu din cărţile de morală creştină, e un Dumnezeu pe care îl găseşti printre rânduri, printre tăcerile de pe scenă, din gândurile pe care le auzim. Un studiu despre etapele şi trecerile omului sub un anumit auspiciu - închisoarea. Cred că Veronica merită acest rol, după părerea mea e unul dintre actorii Teatrului Dramatic din Galaţi care nu a fost descoperit încă. Îmi menţin părerea că acest teatru are un foarte mare potenţial şi îmi place să redescopăr actori care încă nu au primit creditul pe care ar fi trebuit să îl primească. Fiecare merităm o şansă. Cu Veronica m-am mai întâlnit în două spectacole şi mi-am dat seama că este o actriţă cu o sensibilitate extraordinară, dar care nu i-a fost pusă în valoare până acum. Este o mină de aur, pentru că mulţi actori sunt reci şi cerebrali”. 
După părerea lui Eugen Făt „textul îl omoară pe actor: e mult mai solicitant pentru un actor şi pentru spectator să descopere iubirea decât să audă, pe scenă, un te iubesc, indiferent cum e spus. O tăcere, pe scenă, poate însemna foarte mult. O sorbi din privire şi încerci să o înţelegi. Dacă un spectacol nu are emoţie şi poezie, mai bine petreci acelaşi timp într-un parc, stând tu cu tine, încercând să te înţelegi. Teatrul e o artă, artă înseamnă frumos: cum poţi să transmiţi frumosul, dacă nu prin emoţie şi poezie?”. Premiera spectacolului va avea loc după Festivalul de comedie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.