Şapte vorbe blânde (sigur că da!)

Bună dimineaţa, doamna mea de Trifa!...
zmeul mă întreabă oare ce mai faci (?)...
noaptea, umple Luna (să nu umble goală)...
ziua, duce vorbe blânde la săraci!...
Vorbe de la tine... vorbele acele
tot mereu aduse (dinspre-n jos) de vânt...
ce le mai aşteaptă, lângă drum, sărmanii,
să nu li se ducă morile-n pământ!...

Doamna mea de Trifa-i sora cestei toamne...
sora cea mai mică, des plecată-n jos,
unde lumea-i surdă, goală, împăiată...
şi-ochi uscaţi la moartea Fătului Frumos!...
Nenea Strâmbă Lemne-i fratele mai mare...
doamna mea-i dă (hrană) muguri de salcâm...
poate nu se-ndreaptă şi ne face cruce
dreaptă... (vine vremea să şi coborâm!)...

Şi Sfărâmă Piatră-i frate (tot mai mare)...
doamna-i dă (merinde) stane, steiuri, stânci...
poate nu le sparge, poate le zideşte
drept la temelia morilor pe brânci!...
Să-şi înfrângă teama (toţi, în veci) sărmanii
când aud (pe dealuri) măcinând uşor,
când aud pe vale şapte vorbe blânde:
Doamna mea de Trifa-i doamna dragă lor!