În centrul cer(c)ului uscat (re/dare de seamă)

Moto: "Nu vreau să mor sătul, ci curat"
                                            (Vasile Sevastre Ghican)

Şi tot mai văd, tot mai aud/ prezentul timpului trecut
cum descompune lung şi lent/ trecutul timpului prezent...
Şi ne-am suit şi-am predicat/ în centrul cer(c)ului uscat,
şi ne-am rugat... şi am crezut/ că vine ploaia de la sud
şi pune verde mult pe mers,/ râs de pustiu pune pe şters...
că vine iarna de la nord.../ (aşa, ca un atac de cord)...
şi-aşterne pur peste murdar,/ şi toarnă rost peste zadar,
pune frumos peste urât,/ şi-ntoarce sufletul din gât,
sângele tulbur din păcat,/ din subiect, din predicat...
şi scrie "hai, intraţi, deschis"/ pe ferestruica dinspre vis!

Şi ne-am suit, ne-am tot suit/ cum pe o lamă de cuţit
se sui-un gând ca un gândac/ domol, naiv şi mic şi drag...
Şi am ajuns (dac-am ajuns)/ centrul nimicului ascuns,
unde-am crezut (am tot crezut)/ că vine ploaia de la sud,
că vine iarna de la nord.../ şi n-a venit nici viu, nici mort,
şi peste tot era "închis,/ fugiţi, zadarnic, interzis"...
şi coborâm, şi coborâm/ la nordul florii de salcâm,
la sudul florii de cais... şi ascultăm, ca printr-un vis,
cum surd şi orb şi foarte-atent/ trecutul timpului prezent
ne descompune-ncet şi mut/ prezentul timpului trecut!