Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

VIDEO/ De Hanuka, cu oaspeţi din capitală şi Israrel: A fost inaugurat la Galaţi „Templul meseriaşilor”

Sărbătoare mare, cu toate ferestrele luminate, luni, la Templul evreiesc din Galaţi. Ce-a de-a şasea seară din Hanuka, „Sărbătoarea luminilor”, a fost prilejul şi de inaugurare a sinagogii gălăţene „Templul meseriaşilor”, ultima rămasă dintre cele 23 de sinagogi existente în Galaţi înainte de război, refăcută acum excelent după ample lucrări de reabilitare.
Oaspeţi de seamă ai comunităţii şi invitaţi din celelalte etnii gălăţene au participat la sărbătoare. „Şalom!” – pace, a urat celor prezenţi, evrei şi neevrei, gazda, şeful comunităţii locale, ing. Sorin Blumer, care a salutat şi Ziua Naţională a României, abia încheiată. Deputatul minorităţii evreieşti române, dr. Aurel Vainer, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a remarcat că, odinioară, construcţia templului gălăţean a fost finanţată din banii meseriaşilor de atunci, fără a se aştepta, ca astăzi, bunăvoinţa autorităţilor. În prezent, fonduri provenite din retrocedarea bunurilor evreieşti confiscate în regimurile trecute stau la baza subvenţionării unor proiecte, precum cel al refacerii templului gălăţean, a unor şcoli şi băi ritualice etc.
Despre sărbătoarea care evocă lumina şi minunea ca un singur ulcior cu ulei să fi dat lumină cât şapte, la vremuri de prigoană, când macabeii i-au învins pe sirieni (anul 165 î.e.n.), s-a remarcat luni că înseamnă şi o sărbătoare a reînnoirii, ceea ce şi-a găsit ilustrare chiar la Galaţi, prin refacerea sinagogii. Din 1550 sinagogi de dinainte de război, azi mai există 88; din 155 în capitală, doar patru au rezistat vremurilor! Au luat cuvântul vicepreşedintele Federaţiei, ing. Paul Schwartz, preşedinte al comunităţii din Bucureşti – cea mai numeroasă din ţară, directorul Fundaţiei „Caritatea”, preşedinţii comunităţilor din Brăila şi Tecuci. Templul a primit şi o donaţie de carte rară, în legătură de argint şi os, cu filigran. În final, au cântat corul Bucharest Klezmer Band şi corul comunităţii brăilene.

{youtube}Qr1vFz8RoJ8{/youtube}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.