Orfelină pe asfalt (şi zadar lângă zadar)

Să târcolim, s-adulmecăm această floare...
această floare... (ce blestem!)... pe trotuar...
stă şi se uită cum... (flegmatici)... alde Nişte
o scuipă-n ochi şi trec zadar lângă zadar!

Tu poţi să crezi, eu pot să cred că-i păpădie,
că-i sânge verde pe asfalt, fără noroc...
tu poţi să vezi, eu pot să văd că-i orfelină
frumoasă-gând, firavă-suflet... de Van Gogh!

Vrei s-o luăm, să-i punem glezna în paharul
cu plânsul tău tocmai de-atunci, tocmai de când
atâta galben azvârlea pământu-afară...!...
cum să nu dai lacrimi la suflet şi la gând?

Şi cum să laşi ceastă suavă în primejdii?...
şi cum (aşa, un mizerabil eu) s-o calc
şi s-o ucid, şi (plin de fals şi îngâmfare)
să-i pun sfârşitul în sicriu, pe catafalc?

O scuipă unul, şi-ncă unul, şi-ncă altul,
o scuipă toţi, şi toţi se cred nemuritori...
se surpă cerul c-a trimis (fără s-aleagă,
în ceastă lume)-atâţia surzi şi-atâţia chiori...!

Hai să luăm... (cu noi!)... această păpădie,
va să sfinţească (veşnic) plânsul din pahar...
Lasă-i să treacă... (fără ţintă)... pe-alde Nişte,
n/umăr la n/umăr şi zadar lângă zadar!