Domnia deloc blajină a fabulei

În 2008, la Editura Sinteze din Galaţi, a apărut volumul „Împunsături blajine” al gălăţeanului Gheorghe Gurău. În cele câteva zeci de fabule, autorul „împunge”, în versuri, într-un mod care unora nu li s-ar părea de loc blajin.

Cartea e populată, bineînţeles, de viciile regnului animal, nicidecum de cele umane... Totuşi, cititorului îi sunt, cu siguranţă, extrem de cunoscute personaje ca boul şi discursul său, berbecul şi netrebnicia sa, calul şi logica sa, curcanul şi mândria sa. Personajele ţin apologii, comentează, iubesc, protestează, au iniţiative, judecă şi, în final, se dau de gol. E aceeaşi fabulă.

„O antologie mondială a fabulei - de la Esop încoace - ar arăta adevărul adevărat despre viaţa noastră, cea de toate zilele. Nu pentru că restul literaturii ar minţi în această privinţă. Nu despre asta e vorba. Fiecare scriitor vrea să spună în felul său adevărul despre vremea în care trăieşte.”

Aşa tălmăceşte, într-un Cuvânt de început, „rostul fabulei” şi al fabuliştilor contemporani, scriitorul Dan Plăeşu, el însuşi autor publicat de astfel de creaţii.

În volumul „Împunsături blajine” realitatea e delicioasă, morala fabulelor e pe măsură, iar efectele lecturii sunt, atenţie!, pe termen lung şi nu se mai tratează.