La drumul mare (rechizitoriu)

Singurătate: casă fără garduri...
n-ai geamuri, nu ai uşă, n-ai lucarnă...
sunt găuri negre unde-a fost vedere,
şi-n care numai gândul mai răstoarnă
lumina lor plecat-odinioară,
să spună că există şi s-ajungă
în minus-plusul fără mărginire,
pe-o rază scurtă sau pe-o rază lungă,
sub semnul Năruirii prin Uitare...
Singurătate: plâns la drumul mare!

Singurătate: garduri fără casă...
ici-colo, câte-o vargă se mai ţine
s-aducă înapoi ce-a fost odată,
când vai de tine şi când vai de mine...
unde a fost vedere/revedere
cu ochii tăi amari şi mari şi rari,
şi numai gândul, numai el întoarce
lumina printre veşnici singulari,
când vine fiecare-n fiecare...
Singurătate: plâns la drumul mare!