Ultima iarnă (întru memoria domnului Marcel Păduraru)

Trec haite de lupi către sate.../ aleargă şi urlă frumos...
sunt zilele cui (?) numărate.../ şi Luna-i cu spatele-n jos!
Luminile pâlpâie-n case,/ departe, cu oameni cu tot...
omătul... ce tare miroase/ a foame şi alb Savaot!
Răsare o stână săracă.../ abia, un cioban îngheţat
fumează la câini ca să tacă.../ şi cruce îşi face, curat!
Şi Luna se-ntoarce să vadă/ ce-absurd poate fi un pastel
când lupii mănâncă zăpadă/ din aburul primului miel!
În şcoală-i frumos ca la carte/ şi pus e pustiul pe rod...
biserica stă mai departe,/ închisă, cu popă cu tot!
Ce dacă duminica vine/ banală, ca trei supra trei,
când lupii, de milă, în fine,/ se muşcă şi mor între ei?!...
Trec haitele înspre pădure,/ puţine, încet... şi încât
copacii miros a pădure/ şi-a Lună cu funia-n gât!