Descântec de scos mintea la plimbare

(iluzii la botul calului)

foaie verde frunză verde
iartă-mă sunt micul mare
într-o lume care pierde
înainte de iertare

într-o lume care trece
de la ana la caiafa
sunt nimicul foarte rece
când silabisesc otrava

uite-aşa doamnă otravă
beladonă şi mireasă
mătrăgună ţie sclavă
frunză verde foaie deasă

foaie deasă până toamna
îţi râvneşte umbra rară
şi i-o dai şi-o dă la doamna
mea di/stinsă cu vioară

doamna mea de verde cântă
şi când plouă şi când ninge
e un fel de ştimă blândă
nu se ia nu se di/stinge

doamna mea nu se mai poate
da aşa la întâmplare
dacă nu mai sunt păcate
foaie verde frunză care