Azi, la Facultatea de Filosofie/ Studenţii au ascultat fascinaţi amintiri despre Eliade
Astăzi, când se împlinesc 107 ani de la naşterea lui Mircea Eliade, un român care a avut ocazia să îl cunoască pe renumitul profesor de istoria comparată a religiilor s-a aflat la Galaţi, pentru a le vorbi studenţilor despre această experienţă. Stelian Pleşoiu, de profesie informatician, a avut şansa să se afle în intimitatea familiei Eliade între anii 1979 – 1986, aşa că, timp de trei ore, a depănat multe amintiri în faţa studenţilor de la Facultatea de Istorie şi Filozofie a Universităţii „Dunărea de Jos”.
Invitatul i-a convins pe tineri că modestia lui Eliade nu este doar o legendă, spunându-le că nu se prezenta în faţa noilor sale cunoştinţe ca profesor sau ca doctor docent, ci ca român. Şi Maitreyi, personajul celebru din viaţa şi din romanul lui Eliade, a fost invocată astăzi.
Stelian Pleşoiu şi-a încheiat amintirile din Chicago spunând auditoriului că are o singură nemulţumire, aceea că foarte puţini din cei peste 100.000 de români aflaţi în Chicago ştiu că mormântul lui Mircea Eliade este chiar acolo, în inima oraşului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.