Un ţânc şi o ţâncă (şi ce a rămas în Cutie)

O noapte frumoasă, o noapte adâncă...!...
prin sufletul nopţii, un ţânc şi o ţâncă
merg palmă în palmă, la deal, spre livadă,
în toiul tăcerii s-audă, să vadă
cum Taina se suie în ochi şi în floare,
încet, prin temeiuri de lemn, prin picioare,
cum pică înaltul prin ramuri, aproape...
şi umbrele lor fantomatice, albe!
 
Şi suie (din ochi şi din floare) în fructe...
spre visuri şi spaţii şi timpuri defuncte
prin Sine...pe sine (în sineşi) devoră
tot straşnicul s/curs din Cutia Pandoră,
şi tot aşteptând ce-a rămas în Cutie
în veac să nu plece din Viu şi din Vie...
încet, prin temeiuri de lemn, prin picioare,
să-şi treacă-n prezent amăgiri viitoare!