Cum se cade (o stea cumsecade)

O vezi cum (de)cade? şi vezi cum se cade
să nu (se) sfărâme tăcerea-n ograde
şi linişte-aceea adâncă-n grădine
cu mine(le) tăi viitor... să se-ncline
la tine(le) meu săvârşit în oglinde
când nostru(l) înalt stă pe mers înainte,
când nostru(l) adânc trece-n treaptă înaltă
pe scara aceasta, pe scara cealaltă...
şi aripa noastră să zboare se (z)bate
stăpână şi sclavă pe singurătate?!

O vezi cumsecade: şi bună, şi reauă,
şi caldă, şi rece... şi zici: e o steauă...
o steauă mai verde, mai lungă, mai scurtă,
uscată, banală, murdară, absurdă...
se naşte, trăieşte, se coace şi cade:
e roadă în sine, şi-n sine se roade
pe sine, dă-n flăcări mai rare, mai dese,
nu ştie să plângă, nu vrea să ofteze...
doar pică sublim, să nu tulbure-n zare
tăcerea şi liniştea celui ce-o are!