Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Careu de popi (Sic transit gloria mundi! = Aşa l-a trăsnit pe Grigore la munte!)

A văzut un popă negru însoţit de-un popă verde
însoţit de-un popă roşu însoţit de-un popă gri...
se uitau cum trece apa, cum nimica nu se pierde,
cât de mică e distanţa dintre-a fi şi a nu fi!

Mângâiau nişte icoane aurite şi-argintate,
nişte cruci cu pietre scumpe, nişte busuioc uscat,
trimiteau (încet) la ceruri substantive delicate
despre măreţia apei într-un timp automat!

Stare bună de agheasmă: vorbe rele despre vreme,
of(of)of(uri) şi sudalme, invective şi măscări...
domnul Noe trage Arca printre mofturi şi blesteme,
nimenea nu dă răspunsuri, pune numai întrebări!
 
Cine poate să răspundă, cine poate să priceapă
cât de mică e distanţa dintre-a fi şi a nu fi?...
nici un negru, nici un verde, nici un roşu, nici un gri,
dacă Dumnezeu se-ncruntă şi ne lasă fără apă!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.