Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Diferenţele între masculi şi femele, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” a deschis astăzi o expoziţie temporară intitulată „EL şi EA în lumea vie”, manifestare care aduce în atenţia publicului vizitator, într-o prezentare inedită, câteva dintre cuplurile lumii vii la care întâlnim diferenţe între mascul şi femelă,  din cele mai variate specii şi medii de viaţă.
Sunt expuse 39 perechi de mamifere, păsări, peşti şi insecte din patrimoniul Secţiei Muzeu a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, unele exponate având o vechime de peste 50 ani. În cadrul expoziţie pot fi văzute şi câteva specii dispărute de la noi din ţară, respectiv dropia şi spârcaciul.
„Detalierea diferenţelor dintre mascul şi femelă şi a cauzelor acestora, precum şi expunerea perechilor de animale care prezintă dimorfism sexual pronunţat sunt un punct de atracţie pentru publicul vizitator”, a declarat muzeografa Viorica Arcan, coordonatoarea expoziţiei.
Expoziţia „EL şi EA în lumea vie” va putea fi vizitată la Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi în perioada 9 aprilie – 28 septembrie 2014.
 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.