Nişte cai (despre oameni)

Vin nişte cai...(la noapte!)...din largurile zării...
(cai fără şauă, singuri, şi spăimântaţi, şi trişti)...
caută om(blândeţe)ovăz mai acătării...
au fost jucaţi la zaruri, la pietre şi arişti,
au fost loviţi cu biciul şi ghioaga şi sudalma,
cu foamea şi cu setea, cu vorbe în blestem...
dar nici o mângâiere cu ochii şi cu palma...
doar tributari durerii şi sclavi lui dracu-ghem!
 
Gata...(suntem la noapte! vin caii!)...hai afară,
cu pâine şi cu sare, cu lacrimi şi lumini,
cu gloria pe care ne-au dat-o, bunăoară,
când erau mulţi, în flăcări, şi se făceau puţini,
când vremuri/timpuri (toate) trosneau de cavalcade
cu ochi scăldaţi în sânge, din ce în ce mai goi
şi-aproape stinşi!...se vede, s-aude şi se poate:
suntem la noapte...(gata!)...vin caii înapoi!