Morfologia şi sintaxa iubirii (despre silabe)

Şi-ncet, şi mult... (sub salcia fântânii,
cu tine şi cu cerul mai aproape,
foarte aproape, doi în unu)... stăm
şi despărţim cuvinte în silabe!

Eu... (negreşit)... Nespart un fir de apă
şi-l aşezăm pe buze şi pe frunte,
că s-a uscat sărutul... şi, în vis,
e arşiţă de unde până-n unde!

Auzi cum intră greierii în viaţă
şi cum şi-ascut viorile să cânte?...
iau inima uimirii şi-o despart,
ia-o şi dă-o (ne)dreptăţii frânte!

Vezi ce sintaxă, ce morfologie
în valea-ngenuncheată la fântână?...
iar tu desparţi o floare de salcâm
şi o mâncăm cum vrea Limba română!

Şi despărţim... şi împărţim silabe
de păsări, de cuibare şi de ploaie
celor ce văd iertarea în lumină
când sufletul iubirii se îndoaie!

Şi despărţim şi moartea, să ne-ajungă
până la capăt, până la-nceput...
şi vom porni din nou, cu Tot Nimicul,
spre-acelaşi frământat (Ne)Cunoscut!