Casa Artelor - eseuri despre arta de a iubi Arta

Plasticianul Gheorghe Miron, muzeograf şi profesor, face o sfâşietoare declaraţie de dragoste dascălilor din Artă, mari artişti care nu mai sunt: „Niciodată, dar absolut niciodată, să nu-i uităm pe cei care au început, la acest capitol, Arta, să facă ceva în oraşul acesta! Mărturisesc: atunci când eram elev, uneori nici nu-i prea ascultam… Am un exemplu: dl profesor Dăscălescu mie îmi dădea şanse zero; avea obiceiul să catalogheze. Dar a existat în viaţa mea un declic - între anul III şi IV, dl Dăscălescu mi-a dat 10 la practica din vară, de la Bereşti. Îl iubesc cu toată fiinţa! Mihai Dăscălescu era unul dintre cei mai primitori oameni. Când îi sunam la uşă – deseori cu Sterică Bădălan, cu Ioan Tudor – ne servea o cafea cum numai dumnealui ştia să facă. Vrăjită era! Se îmbrăca de fiecare dată în costum; nu apărea niciodată ca un neica-nimeni! Doamna ne invita în atelier, după care ne spunea: „Vă rog să-l aşteptaţi pe domnul Dăscălescu!” Aşa îi spunea soţia dumnealui – „domnul”… Iar dl Spirescu în clasa a VI-a umbla prin şcoli şi m-a găsit la Şcoala 25. Cum să nu-i mulţumesc acestui om, care m-a adus la Liceul de Artă? Sau dnei Emilia Iacob, care în clasa a VIII-a, a venit la părinţii mei şi m-a dus la Liceul de Artă. Pot eu să nu-i mulţumesc dlui Dimofte, cel care ne învăţa cum se construeşte o expresie în sculptură? Toate aceste lucruri, pe care nici nu le băgam de seamă, ni le-am amintit când am ajuns la rândul nostru profesori şi le spuneam copiilor. Din suflet vă rog să-i iubiţi pe aceşti dascăli. Cum îl iubesc eu pe Mantu, de nu mai pot! Mi-e atât de drag, încât i-aş da şi oraşului acesta, Galaţi, numele de Mantu!”