Sus(uri) şi jos(uri) (nimic în mişcare)

Mă dau (din adânc) mai adânc... mi se pare
prea lung şi prea lacom cest jos vertical,
prea cinic şi gol să mai spun că nu doare
Uitarea rămasă năucă pe mal!

Nu-i nimeni pe margini să-ntindă o mână
măcar de adio (răspuns la-ntrebare)...
Cobor... se aude Uitarea stăpână
eternă pe Tot ce-i Nimic în mişcare!

Mă sui (din înalt) mai înalt... mi se pare
o bestie strictă cest sus vertical:
n-aude, nu vede, nu cere iertare
Uitării rămase năucă pe mal!

Şi urc... (nu mai sunt orizonturi)... şi-i gata
ce-a fost, ce am fost in/util: o-ntâmplare
cu sus(uri) şi jos(uri)... cu una, cu alta...
Şi Tot ce rămâne-i Nimic în mişcare!