Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Muzical şi umanitar/ „Pe aripile cântului” şi ale generozităţii

Un spectacol umanitar a fost programat pe 1 iunie, începând cu ora 19,00, la Teatrul Muzical „N. Leonard”. Melomanii vor putea urmări cea mai nouă premieră a acestei instituţii - „Pe aripile cântului” şi vor putea în acelaşi timp să readucă zâmbetul pe buzele Mirunei Morărescu, un copil de numai trei ani, care a fost diagnosticat cu obstrucţie de ureter şi hidronefroză.
„Miruna are mulţi prieteni la Teatrul Muzical, bucuroşi să îşi ofere inima pe scenă pentru ca ea să se poată bucura de copilărie. Chipul ei luminos merită un zâmbet pe care numai dumneavoastră îl puteţi oferi, sprijinind prin donaţie realizarea unor analize şi tratamente extrem de costisitoare, programate a se desfăşura în Germania” se arată pe invitaţia care poate fi achiziţionată de la casa de bilete şi costă 50 de lei.
Cei generoşi se vor putea bucura ascultându-i cântând pe Lăcrămioara Crihană, Florin Bobei, Adelina Diaconu, Nicoleta Maier, Adrian Mărginean şi Florentina Soare. Dirijor, regizor şi realizator al spectacolului este Dan Eugen Drăgoi. Prezentator va fi Ionuţ Negrişanu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.