Să nu ucizi! (autodenunţ)

Rămâi cu bine, scumpă doamnă...
nu mă mai mir, nu te mai miri
că am lăsat (plângând, afară)
căldura mâinilor subţiri!...
 
Îmi amintesc (fără greşeală,
cum se petrece doar în vis)
ce mult am tras cu piatră-n păsări
şi le-am ucis, şi le-am ucis!
 
Peste cărările prezente-i
din ce în ce mai strâmb, mai frig...
iar orizontul îmi arată
din ce în ce mai mult nimic!
 
Oglinda mea retrovizoare
îmi spune cât de mult n-am plâns
când nişte lupi mâncau pe vale
o iapă grea, cu tot cu mânz!
 
Peste cărările trecute
cad flăcări, sfincşi, cad cărămizi...
şi parcă îmi aduc aminte:
să nu ucid, să nu ucizi!...
 
Rămâi cu bine, scumpă doamnă...
coliva mi se zbate-n piept,
mă duc la începutul vieţii...
mă duc...şi nu te mai aştept!