Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Să nu ucizi! (autodenunţ)

Rămâi cu bine, scumpă doamnă...
nu mă mai mir, nu te mai miri
că am lăsat (plângând, afară)
căldura mâinilor subţiri!...
 
Îmi amintesc (fără greşeală,
cum se petrece doar în vis)
ce mult am tras cu piatră-n păsări
şi le-am ucis, şi le-am ucis!
 
Peste cărările prezente-i
din ce în ce mai strâmb, mai frig...
iar orizontul îmi arată
din ce în ce mai mult nimic!
 
Oglinda mea retrovizoare
îmi spune cât de mult n-am plâns
când nişte lupi mâncau pe vale
o iapă grea, cu tot cu mânz!
 
Peste cărările trecute
cad flăcări, sfincşi, cad cărămizi...
şi parcă îmi aduc aminte:
să nu ucid, să nu ucizi!...
 
Rămâi cu bine, scumpă doamnă...
coliva mi se zbate-n piept,
mă duc la începutul vieţii...
mă duc...şi nu te mai aştept!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.