O vizită în oglindă (surpriză)

La noapte...când ştiu şi când cred că lumina
îşi suflă în lampă şi-ncepe s-adoarmă,
sugrum orice urmă de milă, rup scripte,
sar (naibii) din spaţiu, din timp şi din karmă!
 
Şi intru n-oglindă, aşa, pe-ntuneric...
râzând şi plângând mă arunc în oglindă
şi-alerg, şi alerg...nu mai vreau niciodată
(din urmă) un vis ori un gând să mă prindă!
 
Şi-alerg, şi alerg, şi mai am, şi mai este...
(ce tineri sunt, iată, bătrânii din carte...
îi văd şi-i aud cum se duc spre sosire,
spre scripte rămase în cealaltă parte!)...
 
Ce goană spre-acolo, spre dincolo...goană
din sine în sine...eternă-i minciuna
când strigătul surd al oglinzii seduce
şi-nşeală pe faţă, pe spate şi-ntruna!...
 
Alerg...şi nu vreau şi nu ştiu să mă-mpiedic,
şi nici nu mă-mpiedic, şi parcă-s un altul,
şi parcă alt fel de lumină începe
acolo, n-adâncul egal cu înaltul!
 
Mai am doar un pas şi ating aşteptarea,
un pas, doar un pas până-n partea cealaltă...
Nu-mi vine să cred, însă cred, n-am ce face:
văd germenii vieţii şi-ai morţii la poartă!