Tu ce mai faci, Ioane? (retorică de geaba)

Bună ziua Doamna mea de Zi...
te-am visat, parcă erai Lumină,
răsăreai din fără Început
şi plecai să vezi cum se înclină
 
cel fără Sfârşit la umbra ta
îmbrăcată-n rochie mai lungă
decât Întunericul ajuns
prea-n pustiul meu, să nu-mi ajungă,
 
prea n-odaia mea în care stau
străjuit de smirnă şi icoane...
şi adorm pe-o margine de vis...
şi te-aud: tu ce mai faci, Ioane?
 
Bună ziua, Doamna mea de Zi...
vine seara, vine ca o farsă
unde vrei şi stai şi ştii că eşti
umbră verde lângă umbră arsă,
 
vine noaptea mai apoi, frumos,
ca un gând şi-un vis despre Lumină...
vine dimineaţa, Doamna mea...
vine pur şi simplu şi declină:
 
bună ziua, nimeni nu mai vrea
praf/paingi pe margini de icoane,
nimeni nu mai zice să mai văd
şi s-aud: tu ce mai faci, Ioane?