Un adevăr incredibil: cu viaţa pe moarte călcând! (I)

În urmă cu trei luni. Şendreni. Doamna Tincuţa Boza, Regina LIRĂ a ultimelor mele cinci cărţi, găseşte în grădină doi pui de pisică abia fătaţi. Oamenii locului ştiu că doamna iubeşte animalele. Drept/cauză pentru care cineva dintre aceştia a lepădat motăneii în perimetrul casei cu livadă, verdeaţă, Poezie şi Respect. Un motănel e alb-alb. Fără nici o pată, adică. Altu-i la fel de alb... numai că are o pată neagră pe ochiul stâng, scursă spre ureche şi pierdută spre spinare. Când îl vezi, crezi şi zici că-i motan pirat, cum ar scrie prietenul meu, prozatorul Victor Cilincă, într-o "Quermessa" pentru pisici, pentru iubitori de pisici, dar şi pentru cei care abandonează pisici. Mai ales că prozatorul a colindat mările şi oceanele lumii mai abitir decât corsarii lui Robert Louis Stevenson. Şi mai ales că a tipărit "Quermessa" (ori "Mirodeniile minţii") pentru pui de oameni şi pentru oameni mari, cu puţină vreme în urmă, la Editura "Axis Libri", volum de proză pe care urmează să-l lanseze şi la propriu şi la figurat, şi pe apă şi pe uscat, roman istoric romantic de aventuri scris în foileton şi publicat timp de trei ani (24 Iulie 2010 - 5 Iulie 2013) în cotidianul "Viaţa Liberă", Galaţi. Parol!

Cum ziceam la început, doamna Tincuţa găseşte motăneii în bătătură... şi cum să nu-i ia (şi pe aceştia) pe lângă ceilalţi, pe lângă droaia cea mare, frumoasă şi miorlăitoare? Şi cum să-i lase de izbelişte când e posibil să devină eroi de roman, personaje de adevăr incredibil, de paranormal şi de ziar? Sigur că da! Îi ia şi-şi aminteşte sentinţa incontestabilă a lui Mark Twain: "Dintre toate creaturile Domnului, există doar una care nu poate fi făcută sclavă a biciului. Aceasta e pisica. Dacă omul ar putea fi încrucişat cu o pisică, omul ar putea fi îmbunătăţit, dar ar deteriora pisica"... Îi ia şi-i prezintă motănimii, şi le face jucărele, şi se fac jucărele, şi cresc minunaţi şi minunători ca nişte ornamente vii, şi fiecare se visează ca-n splendida poezie a ieşeanului Emil Brumaru, "Cântec naiv", din care citez prima strofă: "Afară plouă laic şi-aş vrea să fii aici,/ Să tac, să taci, tăcerea la fleacuri să ne-mbie,/ Să lâncezim pe paturi ca două mari pisici/ După ce-au lins smântâna (slup!-slup!) din farfurie!"... Mulţumesc, Emil Brumaru! Să-ţi dea Dumnezeu sănătate!...

În urmă cu trei săptămâni. Şendreni. Domnul Aurelian Cruceanu, Regele LIR al ultimelor mele cinci cărţi, parchează automobilul sub nucii din faţa porţii. (Stai să vezi!)