Zilele Bibliotecii "V.A. Urechia"/ Azi, lectură publică şi seminarii
"Zilele Bibliotecii Judeţene V.A. Urechia", care se desfăşoară în perioada 10-16 noiembrie, pentru a sărbători 140 de ani de la înfiinţarea bibliotecii - azi cu peste 1.000 de cititori pe zi, cu filiale în oraş, la Chişinău, Ismail şi Reni - continuă.
Astăzi, 11 noiembrie, de la ora 11,00, în Sala ”Mihai Eminescu”, este programată o prelegere a prof. univ. dr. Mircea Regneală, preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor din România, urmată de lansarea cărţii sale „Tratat de biblioteconomie”.
În continuare, vor fi prezentate publicaţii de specialitate ale Bibliotecii „V.A. Urechia”: Axis Libri, Asociaţia, Buletinul Fundaţiei Urechia şi caseta de cărţi poştale ilustrate „Valori patrimoniale în colecţiile BVAU”.
De la ora 12,00, la secţia de împrumut la domiciliu pentru copii, oră de lectură publică: „Legende române”, de V.A. Urechia, cu participarea elevilor Şcolii Gimnaziale nr. 12.
De la ora 17,00, în Sala Colecţii Speciale, va avea loc un seminar susţinut de dr. Doru Bădără, de la Biblioteca Centrală Universitară. Seria manifestărilor continuă până duminică, 16 noiembrie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.