Taine vii şi taine moarte sub trandafirul sălbatic

În fiecare noapte de aprilie spre mai, când filomela-i numai des/cântare şi  minune-n văzduhul şi-n verdele amirosind a paşti, a blajini şi-a nălţare, şi când cele taine vii cată-n sihle şi-n vâlcele să întâlnească taine moarte, mă duc în spatele casei părinteşti, în fundul grădinii, lângă cel gard din cătină şi trandafiri sălbatici. Mă duc şi ziua, dar ziua mă duc să fac nani, să visez dormind şi frumos. Noaptea, nu mă duc să dorm. Mă duc să citesc Ioanid Roamnescu la lumina delicată şi liniştitoare a Lunii. Să stau de vorbă cu întunericul. Să-mi spună că "Trandafirul sălbatic" este una dintre cele mai frumoase poezii ale lumii, care lume-l uită (la modul ipocrit şi nedrept) pe poetul care a spus: "Iubirea am pierdut-o, azi câte o străină/ îmi pare mai frumoasă decât un câmp cu flori/ şi nu sunt fericit, însă îmi spun în gând:/ trăiască poezia şi marii visători!"...Nu?

Da...iată, întunericul dă seara afară din grădină, sau o mănâncă, sau îi ia locul! Da...iată, Regina Nopţii răsare dinspre dealurile Rădeştilor, rotundă şi galbenă/alburie ca o fecioară clorotică...şi începe să se suie din ce în ce mai încoace, spre centrul nopţii, care centru-i Totdeauna numai deasupra cătunului, deasupra cestui Zimbru sfinţit de femei Rucsande şi purtători de biruinţă! Da...iată, câteva privighetoare-şi încep regalul printre frunze de trandafir sălbatic! Da...iată, prietenul Întuneric spart de înflăcărarea Lunii mă îndeamnă să-i citesc un poem de Ioanid Romanescu în armonia cestelor păsări miraculoase...şi-mi promite că, mai târziu, peste ani, acest ieşean, acest veşnic mire şi veşnic moldav, are să mă ducă de mână, are să mă înveţe să merg pe Calea incurabilă a Reginei literare, Poezia!...Nu?

Da...iată, stau înclinat ca un violonist şi citesc în şoaptă şi în bătaia Lunii: "Poeţii când există e-o minune/ poeţii nu se nasc ei sunt născuţi/ poeţii nici nu dorm numai visează/ poeţii niciodată nu-s prea mulţi.// Poeţii n-au religii şi nici zei/ poeţii nu aşteaptă pe la uşi/ poeţii libertatea nu o sapă/ şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi.// Poeţii n-au familii au iubite/ poeţii bunăoară sunt cu toţii/ cei care lasă lumea pentru alţii/ poeţii curg mereu de-a lungul nopţii.// Poeţii au un fel de n-ar mai fi/ poeţii niciodată nimic nu înconjoară/ e o ruşine să învingi poeţii/ şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară.// Poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă/ a fi nemuritor sau muritor/ cât o cămaşă viaţa lor durează/ poeţii au un paradis al lor".//...Nu?

Aud paşi dinspre casa mea cu cer la uşă! E mama! Vine să-mi spună că-i duminică, zi de bibliotecă!