Agonie şi extaz (trosc-pleosc)

nici nu voiam să spun adio/ nici nu ştiam să strig torero
cuvintele-mi ieşeau în cale/ să-mi răzvrătească ochiul crud
apoi nu m-a durut tăcerea/ nici aşteptarea ta în zero
în agonia unui ţipăt/ atât cât am necunoscut

încet-încet ca o durere/ de care nu mai vreau să scap
când în cristelniţă ursita/ mi-a dat de pururea trosc-pleosc
învăţ să caut în tăcere/ şi-n vis cu inima la trap
tot ce se pierde fără milă/ dar vreau să nu te necunosc

şi desprinzându-mă de mine/ de trup de suflet de cuvânt
sunt o iluzie pe drumul/ ce nu mai are început
trezesc sălbăticia pietrei/ pietrific fluturii pe gând
într-un extaz care anunţă/ atât cât am necunoscut