Nu-i nimeni? (e nimeni!)

Cu mâna întinsă, încerc să mă sprijin...!...
nu-i nimeni? e nimeni!...mi-ntinde o mână,
îmi dă o privire, îi spun că mi-ajunge,
începe să plângă, o rog să rămână
 
aicea, cu mine, n-această livadă
aproape uscată, aproape de moarte,
uitată de păsări, uitată de cine
a zis şi a scris că o suie-ntr-o Carte,
 
a zis şi a scris că e cea mai frumoasă
când cad şi s-aud poame coapte, pe casă!
 
A zis şi a scris că-i frumoasă când vine
vioara şi mierla şi-i cântă în floare...!...
Acum, nu mai zice! acum, nu mai scrie!
acum, stă departe, e dus...şi o doare,
 
şi nici nu-i trimite măcar o silabă,
măcar un salut de adio-n livadă...
prin sânge îi umblă oprirea...pe casă,
nimic nu mai are din ramuri să-i cadă!
 
Cu mâna întinsă, încerc să mă sprijin:
sânt ultimul singur...! sânt ultimul vişin...!