Preţul şi dispreţul uitării (spovedanie)

Dinspre adânc, dinspre înalt, dinspre iubire
am auzit şi am crezut: e glasul tău,
durerea ta... nimeni/nimic (din tot!) nu poate
fi mai frumos n-atâta valmă ş-atât rău!...

Nimeni/nimic (din tot!) nu poate să ne-aducă
ce am uitat cu-atâta preţ/dispreţ mârşav,
ce am călcat cu tălpi, cu vorbe, cu şenile,
ce-am dat de saţ la foc, la pulbere şi praf!

Nimeni/nimic (din tot!) nu poate să ne-nveţe
cum e să faci şi să des/faci şi să re/faci
şi să ne dai (mereu!) aceast-alcătuire:
suflet şi rod, şi maci la grâu, şi grâu la maci!

Nimeni/nimic (din tot!) nu poate să ne spună
cărarea/calea din păcat spre împăcat...!...
Am auzit durerea/glasul tău, Marie...
şi am crezut (din nou, prin el!) că ne-ai iertat!