Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CURS GRATUIT de făcut măşti populare şi MANIFESTĂRI dedicate lui EMINESCU, la Tecuci

S-a dat startul înscrierilor la „Atelierul de confecţionare măşti populare, tradiţionale”, desfăşurat la Casa de Cultură a municipiului Tecuci. Cursurile se adresează copiilor şi tinerilor şi sunt gratuite.

„Măştile populare personifică spirite ale strămoşilor, ale animalelor reale sau fantastice, spirite ale vegetaţiei sau ale apei. Se foloseau în cadrul unor ritualuri ale fertilităţii, ale chemării ploii sau în dansuri ritualice”, spune Elena Gheorghiu, instructorul îndrumător.

Cei care vor să afle mai multe informaţii despre acest atelier pot apela la numerele de telefon 0236.820.449 şi 0757.794.942 ori la sediul Casei de Cultură a municipiului Tecuci, de pe strada 1 Decembrie 1918, nr 62.

165 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu

Casa de Cultură a municipiului Tecuci, în colaborare cu Colegiul Național „Calistrat Hogaş”, organizează joi, 15 ianuarie, mai multe acţiuni dedicate Zilei Culturii Naţionale şi omagierii a 165 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu.

Evenimentul se va desfăşura de la ora 17,00, la sala „Studio”, şi cuprinde: prezentare video despre viaţa şi opera lui Eminescu, recital de versuri din creaţiile poetului „nepereche” şi din ale poeţilor tecuceni contemporani, moment muzical susţinut de corul „Angelli”, Andra Crăciun, Cristian Briceanu şi Valeria Drăguş, dar şi un moment de dans, executat de Delia & Răzvan, sub coregrafia instructorului Mariana Enache.

Citeşte şi: MANIFESTĂRI dedicate lui EMINESCU, la Biblioteca „V. A. Urechia“

Evaluează articolul
Fii primul care votează
II

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.