Să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu (IX)

Uită-te la dreapta, la stânga, înainte, înapoi...uită-te încotro vrei...şi ai să vezi cel mult trei virgulă paisprezece ţărani autentici pe/la hectar. Ţăran autentic?! Da! Harnic, adică! Nu mai zic de starea hărniciei pe străzile şi printre blocurile Noului Galaţi. Nu mai zic, pentru că se vede. Şi, atunci, cum să nu se cutremure Dumnezeu de râs? În tot de-a lungul şi în tot de-a latul Istoriei, a plâns destul.

Însă...(ca să fie toată lumea sătulă şi copiii cu burţile goale, ca să vadă tot mârlanul oportunist şi puturos cum şi-a uitat rostul pentru care a fost lăsat pe Rotund şi cum îşi taie ditamai creanga de sub picioare)...cel de Sus nu mai plânge. Râde...dar nu prosteşte, cum îşi închipuie târtanii, adică aceşti zombi cu creieraşe inundate de manele şi de tot felul de balamucuri sonore...de tot felul de răcnete şi scălâmbăieli numite "muzică". Hohoteşte de ciudă şi de milă. De ciudă că nu a "intervenit" la timp şi la vreme, că nu a "umblat" la timp şi la spaţiu. La timpul celor care-l pierd şi la spaţiul celor care-l spurcă şi-l nimicesc ireversibil. Adicătelea, exact la ceşti măgădăi şi mocârţani scăpaţi de sub gravitaţie şi de sub oborocul bunului simţ.

Ziceam că râde şi de milă. De mila celor care, în loc să se sinucidă, s-au apucat de prăsit rebuturi şi resturi, gherţoi şi cicisbei contagioşi, puturoşi cu carte de muncă, lepre şi jigodii extra/terestre numai bune de înscris la hărmălaie şi la păpat venitul minim garantat. Să exemplific? Dacă vreţi, iată!...Ieri, în Ţiglina patru, pe strada Frunzei, întâlnesc o doamnă cu căţel. Se opreşte o clipă în dreptul meu şi-mi trânteşte pe bombeuri o flegmă de damă "bine", de s-au speriat toate ciorile-n zbor spre "Charlie Hebdo".

Cocoana m-a flegmuit fiindcă am întrebat-o de ce-şi goleşte javra-n spaţiul verde şi de ce-şi flutură şi-şi scutură mătreaţa/prostirile nopţii...din balcon. Vedeţi în ce hal s-a ajuns cu "face fiecare ce vrea", cu "libertatea de exprimare", cu obscenitatea şi cu apucăturile luate de la alde "uau" şi de la alde "fac iu"? Sigur, madama voia s-o felicit şi să-i prezint scuze pentru că am îndrăznit să mă nimeresc în bătaia ochilor săi congestionaţi de "educaţie" şi duşmănie! Fireşte, mi-am şters pantofii, mi-am făcut o cruce mare şi discretă...şi mi-am amintit: "părinţii mei şi ai unor dumneavoastră/ nu mănâncă seminţe şi nu scuipă de la fereastră./ ei sapă şi îndreaptă obrazul pământului, mereu.../ să nu se împiedice apa în care a plâns dumnezeu"//...Aşa zice mama ta: "numai cine găseşte răspuns la-ntrebare/ ştie să facă dulceaţă din cireşe amare!"...