Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Folk nou, în oraşul cu flori de tei

Vineri, pe înserat, în piaţeta din faţa Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, Vasile Şeicaru  şi-a lansat cel de-al 10-lea album din carieră – „În oraşul cu flori de tei”.

Iubitorii de folk autentic de toate vârstele, dar mai ales iubitorii de Şeicaru s-au adunat, în jurul orei 20.00, la teatru şi l-au acompaniat pe artistul gălăţean atât pe durata unora dintre cele 10 cântece de pe noul album – cum ar fi „Un Înger pereche”, cât şi a celor mai vechi, deja consacrate, ca „Antiprimăvara”, „Viaţa-i viaţă, banu-i ban” sau „Actorul”.

Pe scenă (sau, mai exact, pe treptele teatrului) au urcat, pe rând şi invitaţii cântăreţului, printre care Zoe Alecu şi realizatorul radio Mihai Cosmin Popescu.

În pauzele dintre melodii, Şeicaru a mulţumit echipei de la Teatrul Dramatic şi mass-mediei gălăţene  pentru că i-au fost alături şi au făcut posibil concertul de lansare. „M-am aşteptat să iasă bine, dar nici chiar aşa”, a spus artistul, în aplauzele fanilor.

Muzica a curs lin, timp de mai bine de două ore, iar amintirile cântăreţului despre Galaţi şi despre formaţia Cristal al cărei solist a fost s-au ţinut lanţ, în scurtele pauze dintre cântece.  

Recitalul s-a prelungit în noapte, cu un Şeicaru la fel de energic ca întotdeauna şi cu un public avid de muzică.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.