Concurs NAŢIONAL de cultură generală, la Galaţi
În ultima zi a lunii februarie, Societatea Română de Trivia organizează campionatul naţional de cultură generală. Concursul va avea două secţiuni: individual şi echipe (de câte patru concurenţi).
La fiecare secţiune, în circa o oră şi jumătate, concurenţii vor avea de răspuns la 100 de întrebări, din opt domenii de cultură generală - artă, ştiinţă, media, divertisment, lifestyle, mapamond, sport şi istorie. Primii cinci clasaţi vor participa la un play-off cu 25 de întrebări cu grad mai ridicat de dificultate, în urma căruia se va stabili clasamentul final.
Galaţiul ar putea fi una din gazdele competiţiei naţionale (anul trecut, a fost unicul oraş organizator din ţară, în afara Bucureştiului), dacă se vor înscrie minimum 20 de concurenţi la individual şi cel puţin cinci echipe. Gălăţenii şi persoanele din zonele limitrofe care vor să-şi testeze cunoştinţele de cultură generală se pot înscrie pe pagina de facebook a grupului "Paramecii", organizatorul local al concursului. Concursul gălăţean va avea loc la Cheers Pub, pe 28 februarie.
La nivelul Galaţiului, reprezentanţii "Vieţii libere" s-au clasat anul trecut pe locurile 1 la individual (20 pe ţară) şi 3 la echipe (13 pe ţară).
CITEŞTE ŞI: „Trei nopţi cu Madox”, vineri seară, la Teatrul Dramatic





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.