Uz de fals (autoportret)

Dacă-s pe-aici, de ce mă văd pe-acolo,
cu gândul că (în fapt) mă văd pe-aice,
cu gândul că (în fapt şi-nchipuire)
trecutu-ncepe (iarăşi) să mă strige
în capătul din zero-al întâmplării,
al în/fiirii şi-al deşertăciunii,
al foamei şi al setei de neanturi?...
De ce să-i cred pe alţii contra unii
când unii contra alţii (şi-mpreună)
împuşcă-n sus şi-azvârle barda-n lună?
 
Mă cred pe mine?!...tristă păcăleală!
şi morgă! şi funestă des/fătare!...
nu-s nici pe-aice! şi nu-s nici pe-acolo!...
sunt mortul ce-a fugit de la-ngropare
(de-atâtea ori) cică să-nveţe bine
şi să-i ajungă (pentru totdeauna)
această glumă silnică, meschină,
cu asfinţeşte şi răsare luna...!...
În fapt, nici o-ntâmplare nu m-aşteaptă
când nici o-nchipuire nu-i de faptă!