Dezlegare la mere (cum)

Acesta-i un timp când ceasul morţii merge în pustiu./ Şi se sufocă. Şi se dilată./ Şi n-are cine să i-l asculte şi să i-l întoarcă./ Şi moartea se usucă şi se micşorează./ Şi strigă la cer./ Şi cere îndurare./ Şi mi-i milă de ea cum se teme/ că nu mai este,/ că nu va mai fi niciodată.../ Şi cum zice adio şi rămas bun tuturor,/ cum se resemnează în oglindă/ şi cum aşteaptă să fie îngropată!

Aceasta-i o vreme când mă sui (fără nici un fel frică)/ după mere interzise gândului şi visului meu,/ şi straşnic păzite cu şarpele divin...!.../ Sărmanul înţelept al raiului (?!) nu ştie că moartea-i gata/ şi-i pe ducă în iadul plin cu păcate fără de iertare şi fără de amin!/ Şi nu ştie nici că moartea mi-a dat dezlegare la mere,/ la plictiseală şi la eternitate/ în toate punctele mele de re/vedere!

Aceasta-i o minunăţie!... Sunt un invulnerabil!.../ Nimeni şi nimic nu mă mai provoacă!.../ Nimeni şi nimic nu mă mai teme!.../ Dar ce blestemăţie-i, şi ce suferinţă-i, şi ce resemnare-i.../ să văd cum vine un timp când nu mai vine nici un timp,/ cum vine o vreme când nu mai vine nici o vreme!