Criminal de pace şi criminal de război (despre somnul raţiunii...din ne/fericire)

Visez că te-mpuşc...
şi că pici (fără viaţă) la picioarele mele!
Visez că îngenunchezi, şi-mi ceri îndurare,
şi mă rogi să nu te mai visez!
Visez că nu am nici o milă de zilele tale,
că sunt criminal de pace...
şi până la moarte am să visez că te omor!
 
Şi tu stai fără frică...
şi nu-ţi trece prin cântec ce pot să visez
sub salcâmul în care ai casă şi ne/fericire!
Şi nu-mi trece prin cap (şi nici prin suflet)
că nu visez în zadar,
că pot ajunge criminal de război...
dacă nu mă trezesc din somnul devastator!
 
Gata, nu mai dorm...
şi până la moarte jur că n-am să mai visez
şi am s-ascult viersul tău vechi şi nou...!
Mă duc la rădăcina salcâmului...
şi văd penele tale, şi văd sufletul tău,
şi-ţi văd viersurile sfărâmate...
aşa, parcă azvârlite/căzute dintr-un tablou!