Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Seară vintage” la Casa Serfioti! O GALĂ A ISTORIEI care îşi apără supravieţuitorii

„Unde s-au dus, când au apus/ Anii de sus ai gloriei lor”? Ei bine, s-au întors puţin: chiar mâine veţi vedea parcat pe Domnească no. 52, casa cu cariatide a doctorului filantrop Aristide Serfioti, un automobil de epocă, un Peugeot 202 din ´38! Precum la selectele recepţii din La Belle Époque, vineri, 20 februarie, la five o´clock, adică cinci după-amiaza, o întrunire „cu circuit închis” va aduna pe iubitorii oraşului nostru istoric şi al viitorului său, la Casa Serfioti, de curând înviată din morţi, acum cu firmă – „Ethos Cafe”. „Seara Anilor ’20. Galaţiul Cosmopolit de Ieri şi Azi” – este titlul generic al manifestării culturale inedite organizate de Fundaţia “Împreună”, Asociaţia „Galaţi, Oraşul Meu” şi Asociaţia „Magister XXI”.

Ce va fi acolo?

Se va servi ceai şi cafea, povestea casei va fi depănată chiar de gazdă, întreprinzătorul încăpăţânat Marcel Capriş, cercetător istoric. Vor vorbi despre epocă directorul Muzeului de Istorie, Cristian Căldăraru, consilierul Marius Mitrof de la Direcţia pentru Cultură a judeţului, Bogdan Radu-Brânzan, preşedintele Asociaţiei „Galaţi, oraşul meu” (cea care a realizat şi basoreliefurile cu Ştefan cel Mare şi Cuza pe Faleză!), Oana Tenie, Tosy Isofache (despre Coco Chanel), Angela Ribinciuc.

Despre tradiţii româneşti şi turceşti în cosmopolitul oraş ne vor povesti scriitoarea Angela Baciu, organizatoarea serii, şi publicista Gulten Abdula. Se vor împărţi suveniruri, iar ca surpriză finală se va degusta vin. Tot acum vor fi vernisate expoziţii de fotografie veche, de albume şi obiecte de odinioară.

Alte surprize: dans de societate, cu Beatrice Elena Axinte şi Răzvan Manolache, cu Ana Marin şi Andrei Ciurea, Ana Tenie şi Sergiu Holoc, momente cu actorii Vlad Vasiliu şi Lică Dănilă, muzică de început de secol XX („Zaraza”, „Fetiţe dulci”, „La noi la Brăila” etc.) interpretată de Elena Zorilă etc. Partener al evenimentului este şi Teatrul Dramatic „Fani Tardini”.


CITEŞTE ŞI: Casa Serfioti, preţuită cu discreţie... masonică

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.