Ultima escală (situaţie de urgenţă)

Opreşte!...doar oleacă stăm aici,
poate mai vor şi alţii să se suie!...
vor toţi! vor toţi! i-auzi şi-i vezi cum sunt
striviţi cu pietre şi bătuţi în cuie?!
 
Ce piază rea, ce ură, ce păcat
i-or fi zvârlit pe unii înspre alţii?
chiar n-au simţit că n-au ce nu le dă
nimeni?...că ei sunt (toţi!) ne/vinovaţii?...
 
Cesta-i păcat: când bulgăreşti un vis,
şi când crucifici taină şi-nvăţare,
şi strici un făt-frumos, şi scuipi un iov,
şi nici nu ceri lumină şi iertare...
 
când nici măcar nu ştii că nu-i păcat
să-ţi chemi aproape şi să-ţi strigi departe,
şi să râvneşti mereu curat şi mult...
să ştii că numai moartea n-are moarte!...
 
Să calci cuvântul?...(nu-i nimic mai trist
şi mai nedemn de milă şi-ndurare!)...
e ca şi cum ai da (la flutur) zbor
şi l-ai sfărma-n secunda următoare!...
 
Îi vezi, i-auzi...supliciu-i clar, perfect...
hai să le dăm un loc de veci în carte!...
vor toţi! vor toţi!...opreşte!...stăm puţin!...
se suie!...şi plecăm în altă parte!