Salonul Axis Libri, Galaţi: Seară tecuceană, ofertă dramaturgică şi de istorie literară
Pe 19 februarie, la Salonul literar Axis Libri au descălecat tecucenii!. Asta dacă ţinem seama şi de faptul că, alături de istoricul literar Ionel Necula şi prozatorul Grigore Postelnicu, care s-a declarat mai aproape sufleteşte de Galaţi decât de Tecuci, scriitoarea gălăţeancă Katia Nanu şi-a petrecut adolescenţa şi primul an de catedră, ca profesoară de gimnaziu, tot la Tecuci. Oferta de la Salon a fost chiar una bogată, pe fondul ameninţător al nou-anunţatului timbru literar cu preţ lăbărţat, un nou bir pentru editor, cititor şi autor.
La Salon, a fost lansată a 20-a carte a scriitoarei Katia Nanu, „Ochiul de sticlă”, Ed. Axis Libri - teatru. Gen adoptat, ne-a mărturisit scriitoarea, la îndemnul regretatului actor şi dascăl teatral Grig Dristaru, dar stârnită şi de dramaturgii-prieteni Dan Plăeşu şi Teodor Parapiru. „O carte norocoasă”, căci a ieşit din teascuri chiar de ziua autoarei. Scriitorul Theodor Parapiru remarca acum „lucruri tulburător de frumoase” în cele două piese mai lirice ale volumului. Iar dramaturgul Dan Plăeşu ne-a vorbit şi despre politicul actual, socialul crud din celelalte piese din volum. Mai mulţi dintre vorbitori, printre care tecuceanul Vasile Ghica, s-au asociat dramaturgului în a lăuda iniţiativa Dramaticului nostru de a monta trei scriitori gălăţeni în numai câteva luni!
Sărbătorită astfel la Salon, ni s-a prezentat „istoria” gălăţencei care a predat la şcoli din Tecuci şi Galaţi, a fost directoare a Teatrului de păpuşi, ziaristă, printre fondatorii cotidianului „Viaţa liberă”, redactor-şef al ziarului şi o voce a Galaţilor, a condus editura „Alma” a publicaţiei, a publicat mult şi variat, de la carte pentru copii – gen gingaş, dificil – , la superbul roman „Suflet de rezervă”, unul dintre numeroasele sale romane, multă proză scurtă, publicistică. Urmează acum ca pe scena Dramaticului să i se joace o comedie politică de actualitate „D.N.A.”, adică „După Noi Apocalipsa”, în volum publicată cu titlul „Trei Doamne şi toţi trei”.
CITEŞTE ŞI: Pasiunea învinge orice obstacol: S-a angajat librar, din dragoste pentru cărţi





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.