Sfârşitul unui anonim (pastel indiferent)

A venit (azi-noapte) până-n poartă,
şi era-ncuiată, şi-a bătut...
n-am ieşit...eu nu deschid aiurea...
dă-l în mă-sa de necunoscut!
 
Şi a plâns...a plâns (încet) pe ţărnă...
până-n zori de zi a lăcrimat...
chiar l-am auzit cum sângerează
rupt în colţii câinilor din sat!
 
Şi-a bătut...şi mi-a stricat şi somnul
cu bătaia lui...parcă-l aud
cum cerşeşte ajutor, cum cade...
dă-l în mă-sa de necunoscut!
 
Cineva (ca printr-un vis) mă strigă
rugător, de-acolo, de la schit:
ieşi din casă, omule, degrabă...
hai să-l îngropăm, că a murit!
 
Mă dau jos...şi merg până la poartă...
patimi furibunde mi s-ascut...
văd un rest...şi bâigui: e şotronul...
dă-l în mă-sa de necunoscut!