EXPOZIŢIE în holul Universităţii/ Mărturii culturale ale Orientului Mijlociu
Expoziţia „Mărturii culturale ale Orientului Mijlociu” a fost găzduită luni, 30 martie, de holul Universităţii Dunărea de Jos. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Biblioteca Judeţeana „V.A. Urechia”, Muzeul de Istorie „Paul Păltinea”, dar şi cu sprijinul ambasadelor celor cinci ţări: Iordania, Siria, Arabia Saudită, Liban şi Iran”.
Activitatea se adresează în primul rând studenţilor străini care au fost nevoiţi să se adapteze schimbărilor de temperatură, mentalitate şi cultură. Expoziţia prezintă diferite articole vestimentare specifice, imagini dar şi muzică specifică Orientului Mijlociu.
La eveniment a participat şi Secretarul Ambasadei siriene din Bucureşti, Ali Maki alături de fiul său care este student la Facultatea de Medicină din Galaţi.
„Am constatat că sunt foarte mulţi studenţi din Arabia şi am hotărât că ar fi interesant să împărtăşim măcar puţin din cultura lor. Expoziţia a fost pregătită cu trei săptămâni înainte şi a solicitat foarte multă muncă”, a menţionat Sanda Cruceanu, organizatoare.
La eveniment au participat şi preşendintele Consiliului Judeţean, Nicolae Bacalbaşa, Cătălin Negoiţă, şeful Direcţiei pentru Cultură, dar şi Geta Eftimie director adjunct al Bibliotecii V. A. Urechia.
Expoziţia va putea fi vizitată între 30 martie-3 aprilie 2015 în cadrul Universităţii "Dunărea de Jos".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.