Carpe diem (sentinţă definitivă)

Chiar am trăit Clipite mai lungi ca Totdeauna…
[tâlharul Niciodată nu se născuse (încă)]…!...
Stătea degeaba Timpul cu anii pe tarabă…
candorile şi dorul treceau frumos pe lângă
săracul Biometru strigându-şi marfa-n Lume,
poate mă prinde mila şi iau măcar o iotă
din Multul scump şi lacom, aşa, să nu se rupă
tictacul în clepsidră şi aţa-n papiotă!

Şi am rămas Acolo!... Aici doar alter ego-i,
doar palida părere şi restul celui care
a mers cu Veşnicia de-a dura şi de-a merchea,
şi-a dat-o jos din Taină, şi-a s/pus-o la-ntâmplare,
aşa, să-i piară Pofta, să-şi urle-n gol Trufia
de-a crede că-i stăpână pe vii, pe morţi, pe toate,
să-şi pună frâu la Spaţiu, la Timp… şi să audă,
să vadă Totdeauna-ntr-o Clipă cum se poate!

Şi, uite, dinspre Nimeni, din ce în ce mai tare,
se naşte şi scânceşte, scrâşneşte şi s-arată…
(aşa, ca o părere de rău a Veşniciei)…
tâlharul şi sărmanul şi hâdul Niciodată,
şi-(mi) cere socoteală a/celui de Aicea…
(a/celui de Acolo n-are curaj să-i ceară)…!...
Timpul şi-nghite Spaţiul şi moare pe tarabă…!...
Doar Clipa de Atuncea (scâncind) se desfăşoară!