Un poem de Paşti (şi nişte păsări înfipte în pământ)

Iisus repară cruci şi mă învaţă/ frumos ce pot să facă nişte cuie
bătute până mâine în lumina/ timpului meu cu haină amăruie!
O cruce, două, trei… aceeaşi cruce/ rămasă de atunci până acuma
să ţină în mişcare taina lumii/ puse pe drum de taica şi de muma!
Şi parcă-s nişte păsări fără frică,/ înfipte în pământ… şi fiecare
scrutează cerul şi atinge fruntea/ iisusă, blândă şi mântuitoare!
Şi fiecare om rămas pe cale/ să-şi potolească dorul de osândă
se miră şi nu poate să-nţeleagă/ ce fel de om oa hotărât să vândă
asemenea trimis în chipuire/ de om, să şteargă noatrele păcate
prin moarte şi, apoi, prin înviere,/ silabisind lumini nenumărate
întru iubire până la urcare/ pe crucile pe care le repară…
şi întru coborâre şi-nălţare/ să-l mai vedem venind a doua oară!