CRONICĂ DE CENACLU/ Simona Toma şi luna plină ochi

În general, personajele din prozele Simonei Toma par a fi incapabile de a fi cu adevărat fericite sau nefericite; este pur şi simplu rezultatul filtrului estetic care se interpune între autor şi lume. Aşa-i iese Simonei: cu umor, cu tandreţe, cu melancolie. Din perspectiva lui Victor Cilincă sunt alte trei cuvinte care să definească Jurnalul în sus şi în jos prezentat şedinţa trecută: gingăşie, putere, tupeu.

Stela Iorga, impresionată de sensibilitatea textelor, de tensiunea bine echilibrată, le preţuieşte asemeni unor fabergé-uri şi face asemănarea cu Ai toată viaţa înainte de Romain Gary. Vă veţi împotrivi poate şi veţi spune că maturitatea lui Momo din romanul amintit nu are nimic în comun cu imaginaţia infantilo-suprarealistă – dar deloc naivă – a Dorei din textele Simonei. Într-adevăr, cei doi – Momo şi Dora – aparţin a două lumi diferite, însă sunt susţinuţi de aceeaşi încărcare a dramei prin lipsa reperelor identitare.

Simona Toma creează un univers în miniatură (Carmen Neacşu), folosindu-se de arhetipul matrioşcăi (AG Secară) şi de introspecţii, reuşind astfel să te sensibilizeze (Ana Maria Panagatos). Mici poeme în proză, spune Anca Şerban Gaiu. Andrei Velea admite că textele sunt scrise cu talent, dar se întreabă dacă nu cumva subiectul şi modul de expunere nu se suprapune peste meritul autorului.

Dilema lui Andrei se poate rezolva doar printr-o continuare a jurnalului, deoarece paginile citite îţi creează nevoia unei continuări; să facă parte dintr-o scriere de amploare (Victor Cilincă). Nimic mai adevărat. Simona a demonstrat de multe ori, pe multe subiecte, că se descurcă foarte bine în proză pe spaţii mici, înguste; noi aşteptăm curioşi momentul apariţiei în viaţa ei a provocării textelor de lungă întindere unde-şi poate demonstra anduranţa, spiritul de observaţie şi forţa construcţiei.

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul cotidianului "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, pentru a-l asculta pe Andrei Velea.