Două fiare paralele (fără cuvinte)

A fost frumos?... a fost foarte frumos!...
Şi nu mai ştiu dacă ţi-aduci aminte
cum ne duceam în gară s-aşteptăm
(lunateci, zgribuliţi, fără cuvinte)

pe cineva de-al nostru, rar şi drag,
apropiat, venind dintr-un departe...
venea... ori nu venea... juram să stăm
şi s-aşteptăm (cuminţi) până la moarte!

Şi ne uitam, ne tot uitam spre nord,
spre sud, spre cer, spre fluier şi lumină,
şi tot credeam că trenul nostru-i rău,
că nu mai poate, nu mai vrea să vină

(în veac de veac, bătrân de-atâta lung)
pe cele două fiare paralele,
în gări unde se-mpart şi se despart
nădejdi şi lacrimi, visuri şi inele!

A fost frumos?... a fost foarte frumos!...
Şi nu mai ştiu dacă ţi-aduci aminte:
suntem şi-acum... şi ne-aşteptăm pe noi,
lunateci, zgribuliţi, fără cuvinte!